Comuna Ciocîrlia se leaga de resedinta judetului Constanta prin DN3 Constanta – Ostrov – Bucuresti în întregime modernizata. Alte artere de comunicatii cu teritoriul care strabat comuna sunt DJ 381 Medgidia – Ciocîrlia de Sus si DJ 308 Ciocîrlia de Sus – Lanurile – Topraisar.
Transportul de mijloace auto si CFR asigura legatura cu municipiul Constanta si Medgidia – orasul cel mai apropiat, cu comuna Cobadin, satul Valea Dacilor si orasul Basarabi.
În Nordul satului Ciocîrlia de Jos se afla statia CFR prin care se poate face legatura cu Bucuresti, linia ferata Medgidia-Negru Voda fiind o ramificatie a caii ferate de importanta nationala Constanta-Bucuresti.
Asezarea comunei în aceasta parte a judetului ofera posibilitatea stabilirii unor legaturi economice cu alte localitati ale judetului Constanta.
Ciocîrlia de Jos si Ciocîrlia de Sus dispun de o trama de strazi relativ regulate, majoritatea cu ampriza generala de 10-15 m. Amandoua localitatile sunt strabatute de DN3, iar localitatea Ciocîrlia de Sus este strabatuta de DJ 308 si DJ 381. Lungimea drumurilor din intravilan se prezinta astfel:
Ciocîrlia de Jos – 30.5 km;
Ciocîrlia de Sus – 20.81 km.
Starea lor este buna, aproape toate drumurile fiind pietruite în cadrul unui proiect demarat de Primaria Comunei Ciocîrlia din fonduri proprii.